Ce dai aia primesti.

Serios? Cine mai intelege legile universului? De ce ? Sunt confuza, umilita de propriul univer.

Simteam ca bat pasul pe loc, minte si sufletul imi cereau timp.

“Take your time”, asta imi ziceam mereu, asta zic si acum, o zic si celor din jur atunci cand simt ca e nevoie. Am ajuns sa fiu intrebata de ce o zic atat de des, o fac pt ca unii nici nu realizaeza ca au nevoie de timp. Rabdarea e virtuteal celor puternici insa pana la putere e drum lung. “Te iubesc!” as fi dat orice sa aud asta in ultimii ani, orice!

Randurile sunt inecate in lacrimi si sufletul innegrit de-un sentiment de vinovatie. Trei voci masculine mi-au soptit azi acelasi lucru. Imi pare atat de ciudat ca nu pot sa reactionez. O fac, intr-un mod diplomatic, nu vreau sa supar sau sa ranesc inimi. E atat de ciudat sa simti ca fiecare e special in felul lui, insa nici unul nu e “el”. N-am cautat iubire pentru ca stiu ca am pierdut-o, cu mult timp in urma. M-am judecat si acuzat pentru asta foarte mult timp, poate mult prea mult. M-am iertat de curad si odata cu iertarea am invatat iar sa zambesc. Zambesc cu ochii, cu sufletul, cu mintea si trupul, o fac pentru ca asta sunt, asta am fost mereu. Am trisat in ultimii ani, am aratat lumii un zambet fals. Odata cu renasterea zambetului sincer, cu iertarea, am simtit ca fac iar primii pasi. De data asta insa pasii erau diferiti, mai intelepti, mai eleganti, mai siguri. Destinatia era una clara. Sa ma redescopar pe mine. Toate greutatile prin care am trecut m-au imbarbatat. M-au facut sa stiu ce vreau, ce caut si pentru ce lupt, m-au facut sa inteleg ca pot. N-am renuntat la singuratate de frica ei, nu m-am aruncat in bratele unui barbat pentru ca e mai simplu si sigur in doi. Uneori simteam ca mi-e greu si ca nu mai pot dar nu a fost asa, eram doar obosita si imi spuneam iar “take your time”.

Mi-am dat timp sa ma vindec, Nu m-am aruncat ranita in bratele nimanui. N-am facut pe nimeni responsabil pentru vindecarea sufleteasca. N-am lasat vulnerabilitatea sa imi decida destinul. Ma intreb: ce au vazut la mine ? Cum e posibil sa ajunga ei sa iubeasca cand eu n-am facut nimic. Ma simt vinovata de sentimentele lor pentru mine. Nu-s niste copii teribilisti si dusi de val, nu-s nascuti la prima ploaie. Sunt totusi barbati maturi cu capul pe umeri si vorbele lor mi-au dat ritmul vietii peste cap. Daca asta era o coala alba de hartie ajungea absorbant de lacrimi. Incerc sa inteleg natura, puterea mintii, karma si legile universului.

Ce am dat sa merit asta ?

N-am dat nimic bun, sau cel putin asta s-a inteles din trecut. N-am fost buna de nimic!

Ce platesc acum ? Daca n-am dat nimic in trecut, de ce primesc acum ? Urmeaza sa platesc iar ceva ce n-am cerut? N-am cerut nimanui iubire si nici n-am amagit cand stiu ca nu pot. De ce platesc si azi trecutul ? Au trecut aproape 5 ani de atunci si se pare ca inca nu mi-am achitat nota de plata.

Aici pot sa strig! Un strigat inecat in neputinta de-a iubi.

Take you time!

Cu dragoste,

Nexya