…şi totul era cenuşiu ….

Îmbrăcată într-o rochie roşie de mătase , dansa singură în mijlocul unei săli goale şi totuşi ….plină.

Plină de oglinzi în care se reflectă palatul sufletului. Ochii nu mint ! Cândva fericirea îi inundă chipul şi inima , în ochi se zărea acea lumină ….doar a ei… Acum totul părea un deşert inundat în care o cuprindea necuprinsul şi îşi dorea nedoritul. Era o lavă de trăiri , de gânduri negândite şi de vorbe nerostite , toate neuitate în delir …şi totuşi, era un suflet. Sub cupola unui vis dansa şi plutea la gândul că trandafirii reînfloresc , că soarele rărase în fiecare dimineaţă , că cerul poate să atingă deşertul şi marea , că orizontul e prezentul ….şi mai apare o lacrimă la aceaşi întrebare …De ce oare ? De ce nu învăţăm să dăruim fără să cerem nimic în schimb ? De ce încerci să mă schimbi ? …când eu nu vreau să te schimb! Îngenunchez….poate să-mi adun lacrimile sau poate pentru că sunt obosită. balerina-in-rosu

Obosită de lupta mea cu mine  de gânduri ce mă tin în loc , de realitatea crudă …tot ce ating distrug! Nu sunt un înger , nu-s astea  notiţele unui înger rănit, poate a unui demon. Am să rog perna să pună la păstrare lacrimile , undeva , în noapte , departe de ochii altora. Am să chem fluturii să mă mângâie cu aripile lor să imi haşureze pe chip sensuri noi. Am să deschid cu privirea sertarul prafuit şi am să chem să-mi fie alături singuratatea.Era să uit de ea , singurătatea , cea mai buna prietenă a mea …jumătatea mea.

….a dansat până la epuizare ……

Anunțuri