Era veselă cu el , frumoasă si indrăgostită dar nu dorea sa-l facă să sufere. Obosită si relaxată după o baie fierbinte , gândurile ei erau tot la el. Seara era întotdeauna mai vulnerabilă. În timpul zilei, mintea , îi era ocupată, se gândea la alte lucruri. Acum însă ,îsi amintea cum era când o cuprindea în braţe, toate sărutările şi promisiunile pe care şi le făcuseră.  Flacăra dorinţei din noaptea de amor  nebun , dansul pasional din cafenea transformat in tablou , sărutarile delicate de pe podul din parc , podul confesiunilor , cum îl numea ea. Amorul pe covor din seara de film , aroma dragostei lor cu parfum de iasomie la patinoar .  Amintirile nopţii revenite ca din ceaţa in dimineaţa cu ghiocei , toate amintirile lor o facu sa îşi muste buzele. Acum o imbrăţişa singuratatea, ca o ploaie de gheată.  După ce vârtejul amintirilor îşi facu de cap , adormi. Adormi aproape imediat. Nu visa nimic , sau nimic de care să îşi amintească. 

Îşi înaintă preavizul de cum ajunse la birou. Şefilor le părea rău ca pleacă. Le explică faptul că simţea nevoia de o schimbare. 

Era fericit , sau cel puţin aşa îl simţii ea la telefon când vorbi cu el. În mai putin de douazeci de minute era in gară. Nu a observat valiza ei mică şi se juca cu ea. Palmele lui îi acoperi ochii , o şopată – Ghici cine e ? Buzele lui se arcuiră intr-un surâs când ea a zis – Hmmm …Să fie iubirea vietii mele ? O lacrimă năpadiră şi realiză ca lumea ei se prăbuşeşte. Totul se sfârsise. – Ce facem aici ? Îmi faci o surpriză ? Plecam undeva ? Unde? …… Nu ! Nu plecăm nicăieri ! Am sa plec doar eu.  Lacrimi amare începeau să curgă pe obrajii lor. Pe chipul lui se citea uimirea – De ce fugi ?  Cu ochii roşii şi plini de lacrimi , ea îi răspunse – Fug de iubire ! Nu vreau să te fac să suferi şi acum simt nevoia de o schimbare. Nu vreau să te ţin in loc. Acum nu pot să iţi ofer ceea ce doreşti. Pot să îţi ofer iubirea , dar nu pot să te fac fericit. Un amalgam de amintiri ma fac să sufar , să plâng. Trebuie sa ma liniştesc şi eu.  El nu se intimida uşor , dar acum tot ce putea să spună fusese –  O decizie puţin cam drastică , nu crezi ? Îţi respect hotărârile. Nu ştiu ce s-a întâmplat dar….Doamne , îmi pare rău !

Se priviseră înca puţin unul pe altul , lacrimile lor spuneau tot despre durerea fiecăruia. Trenul îşi chemă călătorii , ea îl imbrăţişa repede şi îl săruta – Trebuie să plec ! ….Cum i-au legătura cu tine ? ……Schiţând un zâmbet a raspuns …….Ne vom găsi unul pe altul …Cândva , undeva ! 

 Singură in compartiment , cu ochii plini de lacrimi şi sufletul plin de regrete că nu avea curajul sa infrunte un nou inceput , îşi aminti jocul acela din copilărie ”Pune-ţi o dorinţă”. Inchizi ochii , îţi încleştezi pumnii şi îţi doreşti cu toată fiinţa ceva , ceva care să se întample. Cândva credea în toate astea. Dar ea nu mai era un copil , şi acest joc nu îşi mai avea rostul , şi totuşi îl juca …Îmi doresc ….Să te iubesc mereu ! El era mut , orb , surd , zgomotul si forfota gării nu aveau loc in mintea lui  acolo era doar …Te iubesc şi azi , aici şi am să te iubesc şi undeva, cândva …….

Anunțuri