Ne-am deschis sufletul , am iubit , am facut totul din placere , am zburdat zi de zi , am alergat desculti in iarba si am zis ” Viata e frumoasa !” …..pana cand intervine  acel  ”ceva” si totul se schimba ne simtim tradati , tratati cu indiferenta si cu rautate . Tot ce a fot odata ”zambet ” se transforma in ceva malefic incepem sa hranim acel ”monstru” din noi , cautam razbunarea pentru ca noi nu am meritat ceea ce am primit . De ce sinceritatea este aruncata la cosul de gunoi ? Inchidem poarta sufetului cu o cheie pe care o aruncam in mare . Murim ! Nu mai vrem nimic decat sa fim lasati in pace , sa nu se atinga nimeni de noi , sa nu intrebe nimeni nimic , nu ascultam pe nimeni , nu vrem sa discutam cu nimeni . Ne inchidem in acel tunel intunecat al sufletului . 

Si totusi un proverb spune  ca ” Speranta moare ultima . ” 

Speranta este mica lumina palpaitoare care se afla la capatul tunelului sufletelor noastre , cand pretutindeni in jurul nostru se afla numai bezna un steag invizibil in strafundul sufletului nostru se misca haotic sa-l remarcam pentru ca nimic in viata nu este intamplator . Atunci cand ne simtim singuri , cand suferim foarte tare , cand suntem tristi , reusim sa iesim din prapastie numai daca suntem capabili se vedem speranta .   Speranta este asemeni unei plante fragile pe o planeta pustie , are nevoie de o anumita ingrijire , ea trebuie cultivata , trebuie udata de ”Micul Print ” pentru ca ea sa traiasca si sa fie un martor al revenirii .

”Speranta nu este un vis, ci un mod de a face visurile sa devina realitate.”  


Anunțuri